Se afișează postările cu eticheta azalea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta azalea. Afișați toate postările

luni, 4 iunie 2012

Azalea - indepartarea florilor ofilite

Indepartarea florilor ofilite la azalee nu este o operatie obligatorie dar, efectuarea ei ajuta planta sa isi concentreze energia catre formarea noilor muguri, din care vor iesi florile la urmatoarea inflorire, precum si la prevenirea unor boli, deoarece ploile pot favoriza mucegaiul sau ciupercile. Pe de alta parte, sa nu uitam de impactul estetic pe care il are indepartarea florilor ofilite, planta va arata mai tanara, mai curata si mai aerisita.
Multi gradinari prefera sa sara peste aceasta operatiune, deoarece florile se ofilesc in totalitate de obicei in prima jumatate a lunii iunie si tocmai atunci se efectueaza si taierile de intretinere ale plantei care contin si taierile crengutelor cu flori ofilite. Asa cum va povesteam si in articolul cu sfaturile generale de ingrijire a azaleei, daca doriti sa efectuati taieri de intretinere, nu le amanati pana in luna iulie deoarece, atunci incep sa se formeze mugurii florilor din anul urmator.
Azalea inainte de indepartarea florilor ofilite
Azalea dupa indepartarea florilor ofilite
Pentru ca azalea mea este inca tanara si mica de inaltime, nu voi interveni cu taierile de intretinere care, de altfel, nu sunt nici ele obligatorii. Eu ma voi rezuma numai la indepartarea florilor ofilite.

Cum se realizeaza acest lucru?
- se examineaza floarea pentru a identifica locul unde i se termina codita;
- cu ajutorul degetelor, se rasuceste sau se indoaie usor codita florii ofilite pentru a o desprinde;
- operatiunea trebuie efectuata cu atentie pentru a nu afecta mugurii florilor din sezonul urmator;
- se repeta acesti pasi pana cand se indeparteaza toate florile ofilite.

miercuri, 18 aprilie 2012

Azalea (Rhododendron)

Azaleea este o planta extraordinara, numita si "regina gradinii", datorita florilor sale spectaculoase pastelate, variind de la un roz pal la purpuriu si mov.
rhododendron
Azalea (Rhododendron)
La noi in tara, cele mai raspandite sunt azaleele "satin rose", varietate pe care am achizitionat-o si eu de curand.
Azaleea face parte din familia Rhododendronului, eu credeam sunt specii diferite dar documentandu-ma am aflat ca orice azalee este un Rhododendron dar nu si orice Rhododendron este si o azalee (cam aiurit, nu? dar atentie la majuscula care indica familia/genul - planta rhododendron face parte din familia cu acelasi nume). Diferentele intre azalee si rhododendron constau in marimea frunzelor, mai mari la rhododendron, si a numarului de stamine, 5 la azalee si 10 la rhododendron.

Ghiveci:
Ghiveciul ideal pentru o azalee este unul mai mult larg decat inalt. Urmand aceste indicatii, am plantat azalea intr-o minunata jardiniera Basta Garden de 20cm inaltime si 25cm dechidere.

Locatie:
Azaleei ii place clima mediteraneeana, deci temperaturi intre 15 si 25 de grade celsius. De aceea, eu intentionez sa o tin afara pe terasa din primavera pana in toamna, inainte sa cada prima bruma, intr-un loc ferit de bataia directa a soarelui si a vantului. Apoi din toamna, o voi muta in casa intr-un loc luminos.

Udare:
Azaleei ii place sa aiba pamantul in permenanta umed dar nu ii place apa in exces.
Flori rhododendron
Flori de azalee
Ghiveciul va trebui sa aiba neaparat o gaura in partea de jos prin care apa sa poata sa se dreneze. Cat e tinuta afara, probabil va trebui udata mai des. Eu intentionez sa ii si pulverizez apa pe frunze.
Pamant si stropire:
Am folosit pamant universal si o voi stropi cu un fertilizator de uz general (nu trebuie sa aiba continut ridicat de minerale) odata la 2 saptamani.

Crestere si inflorire:
Azaleea este un arbust care atinge dimensiuni chiar mai mari de 2m si care infloreste o data pe an, in perioada aprilie-mai.
Boboci de rhododendron
Boboci de azalee

Perioada de inflorire dureaza maxim 2-3 saptamani daca este tinuta intr-un loc mai umbrit. Sunt foarte curioasa, cum va evolua si azaleea mea! Atunci cand am achizitionat-o, era deja inbobocita :)

In luna mai, dupa trecerea florilor poate fi efectuata taiarea pentru corectia plantei. Se vor taia in primul rand florile uscate. Noile ramuri vor creste chiar imediat sub locul unde a fost efectuata taietura. Atentie, pentru ca bobocii pentru inflorirea din anul urmator se formeaza in luna iulie, este indicat a nu efectua nicio taietura dupa aceasta luna.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...